Ucraina a salutat luni Oscarul atribuit documentarului realizat de agenţia de presă The Associated Press (AP) ”20 de zile la Mariupol” despre asediul oraşului ucrainean în primăvara lui 2022 de către armata rusă şi consideră succesul acestuia ”important” în povestirea ”crimelor Rusiei” într-un moment de incertitudine cu privire la ajutorul american destinat Kievului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul ”arată adevărul despre terorimul rus”, a apreciat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a salutat munca jurnaliştilor de la AP.

În urmă cu doi ani, Rusia a atacat în mod brutal Mariupolul.

”«20 de zile la Mariupol» este un film care arată adevărul despre terorismul rus (...). Primul Oscar din istorie. Şi cât de important este în acest moment (...). Lumea a văzut adevărul despre crimele Rusiei. Justiţia câştigă”, a apreciat pe reţele de socializare şeful administraţiei prezidenţiale Andrii Iermak.

Filmul, care a obţinut duminică Oscarul celui mai bun documentar a fost produs de către jurnalişti ucraineni - Mstîslav Cernov, Evghenii Maloletka şi Vasilisa Stepanenko - care lucrează la agenţia The Associated Press.

În ultimele săptămâni, el a obţinut o serie de recompense internţaionale - inclusiv un Pulitzer şi un Bafta, echivalentul britanic al Premiilor César.

Succesul fimului la Los Angeles a provocat un val de emoţie pe reţele de socializare în Ucraina.

”Un eveniment istroric şi trist în acelaşi timp. Le mulţumimn autorilor acestui film îngrozitor”, a comentat o deputată din opoziţia prooccidentală Irina Gheraşcenko.

Documentarul arată agonia acestui oraş, situat în estul Ucrainei. ţinta forţelor ruse in prima zi a invaziei, la 22 februarie 2022, căzut sub controlul acestora 86 de zile mai târziu, cu preţul a mii de morţi ţi unei distrugeri aproape totale.

Jurnaliştii AP, care au petrecut trei săptămâni în oraşul asediat, au reuşit să supravieţuiască şi să-şi scoată imaginile din oraş.

”Sunt, probabil primul realizator pe această scenă care spune că n-ar fi preferat niciodată să facă acest film, dacă, în schimb, Rusia nu ar fi atacat Ucraina şi nici nu ne-ar fi ocupat oraşele”, a declarat Mstîslav Cernov, realizatorul, la ceremonia Oscarurilor, la Los Angeles.

Această recompensă intervine în timp ce armata ucraineană se află în dificultate pe front, iar ajutorul din Occident se prăbuşeşte.

În Statele Unite, aliatul militar cel mai important al Kievului împotriva Rusiei, o anvelopă a unui ajutor în valoare de 60 de miliarde de dolari este blocată de luni de zile în Congres, din cauza unor disensiuni între republicani şi democraţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.