Turnul de control de la Chişinău a cerut piloţilor mai multor curse aeriene civile care se aflau în spaţiul aerian al Republicii Moldova să încerce să contacteze elicopterul SMURD care tocmai dispăruse de pe radare, potrivit unei înregistrări publicate de postul de televiziune Publika.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Avem un elicopter cu care am pierdut legătura, să încercăm să îl contactăm pe frecvenţa mea (...) Indicativul este ROF409”, i-a transmis Turnul de Control unuia dintre piloţii căruia i-a cerut ajutorul.

Pilotul a încercat să contacteze elicopterul SMURD de două ori, însă fără succes.

„Nu am putut contactat ROF 409. Dacă îl voi putea contacta, vă voi anunţa”, a transmis echipajul Turnului de Control.

Şi echipajele altor două curse, printre care una Wizzair, au încercat fără succes să contacteze elicopterul.

Din discuţii se înţelege că elicopterul zbura la altitudine mica înainte de pierderea contactului, relatează Publika.

Elicopterul SMURD a decolat, joi, la ora 09.55, de la Iaşi, în direcţia Vulcăneşti - Republica Moldova, unde a aterizat la ora 11.00. La ora 11.30, a preluat o femeie în vârstă de 85 de ani, cu bronhopneumonie, pe care a transportat-o la Chişinău. După predarea pacientei, elicopterul a alimentat şi a decolat din nou, în jurul orei 13.10, către Cahul, într-o misiune aeromedicală pentru salvarea unei persoane în vârstă de 64 de ani, cu accident vascular cerebral. Înainte de a ajunge la pacient a avut loc accidentul, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog

Cei patru membri ai echipajului care şi-au pierdut viaţa în misiune sunt pilotul Doru Gavril, 53 de ani, copilotul - căpitan-comandor Voicu Şocae, 36 de ani, dr. Mihaela Dumea - medic specialist medicină de urgenţă, 39 de ani şi asistentul medical principal Sandu Gabriel, 38 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.