Donald Trump a acuzat marţi Google - fără să prezinte probe în acest sens - că gigantul în domeniul tehnologiei a depus eforturi să-i murdărească campania electorală în 2016 şi a avertizat că-l va supraveghea ”foarte îndeaproape” în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2020, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful statului îşi relansează, într-o serie de mesaje postate pe Twitter, atacuri la adresa Google şi a CEO-ului Sundar Pichai, pe care l-a primit luna trecută la Casa Albă, evocând acuzaţii pe care le-a formulat cu privire la o legătură între motorul de căutare şi armata chineză, în pofida faptului că administraţiei a subliniat că această activitate ar fi fost limitată.

Locatarul Casei Albe, care candidează la un al doilea mandat în 2020, sugerează că Google a încercat să o favorizeze pe Hillary Clinton în 2016, suprimând articole negative referitoare la rivala sa democrată şi promovând articole susceptibile să-i facă rău lui.

El a preluat astfel pur şi simplu acuzaţii formulate la postul conservator Fox News, postul său favorit, de către un fost inginer de la Google, potrivit căruia grupul californian ar vrea ”să se asigure că Trump pierde în 2020” şi ale unui jurnalist care dă asigurări că Google a suprimat în 2016 articole negative despre Hollary Clinton şi a promovat articole negative despre Donald Trump, scrie AFP.

”Foarte ilegal, toate astea”, scrie el marţi pe Twitter.

”Noi supraveghem Google foarte îndeaproape”, ameninţă şeful statului.

Trump nu prezintă însă vreo probă, iar nicio procedură oficială nu a fost lansată împotriva Google.

Reprezentanţi ai Casei Albe nu au răspuns imediat Reuters, care precizează că a cerut explicaţii cu privire la măsuri pe care le-ar putea lua administraţia împotriva grupului californian.

Reuters scrie că i-a fost imposibil să contacteze imediat vreun reprezentant al Google, o filială a Alphabet.

Trump a ameninţat recent că administraţia sa va efectua anchete cu privire la Google, în urma unor comentarii ale miliardarului Peter Thiel care acuză că grupul a fost infiltrat de serviciile chineze de spionaj.

Ofensiva lui Trump împotriva giganţilor din Silicon Valley nu este nouă.

La începutul lui iulie el a organizat un summit la Casa Albă cu privire la reţele de socializare - fără principalii actori din sector, ca Twitter şi Facebook -, dar la care au participat numeroase personalităţi şi organizaţii ultraconservatoare.

El a îndemnat atunci la explorarea oricăror soluţii legislative sau în domeniul reglementării posibile, pentru a pune capăt ”complicităţii” între reţelele de socializare şi adversarii săi democraţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.