Secretarul de Stat american Rex Tillerson l-a catalogat pe preşedintele Statelor Unite Donald Trump drept un ”debil”, la finalul unei reuniuni, la Pentagon, în această vară, şi a ameninţat că demisionează, în perioada respectivă din cauza disensiunilor profunde cu şeful statului, dezvăluie NBC News, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit postului, care citează oficiali americani de rang înalt, vicepreşedintele Mike Pence s-a întâlnit cu şeful diplomaţiiei la câteva zile după această reuniune agitată, care a avut loc pe 20 iunie, pentru a-i cere să fie mai respectuos faţă de preşedinte.

Este neclar dacă Donald Trump a fost pus la curent cu epitetul folosit de şeful său a diplomaţiei.

Potrivit NBC, Pence şi alţi reprezentanţi ai administraţiei au insistat ca Rex Tillerson să nu demisioneze.

Invitat miercuri dimineţa, în timp ce-l primea pe omologul său pakistanez la Washington, să spună dacă a avut în vedere să demisioneze în această vară, Tillerson nu a răspuns.

Contactate de către AFP, Casa Albă şi Departamentul de Stat nu au comentat imediat.

Un apropiat al secretarului de Stat a dezminţit însă în mod oficial articolul NBC cu privire la ameninţări cu demisia şi cu privire la faptul că Rex Tillerson l-ar fi catalogat pe Trump drept ”debil”.

”Uau, atâtea Ştiri False astăzi”, a scris miercuri dimineaţa pe Twitter locatarul Casei Albe.

”Nu contează ce spun sau ce fac, ei nu vor scrie şi nici nu vor spune vreodată adevărul. Presa Fake News a scăpat de sub control!”, a adăugat el, fără să se poată şti dacă se referea la acest articol sau la altele.

Ulterior el a acuzat NBC că este un post ”şi mai necinstit ca CNN”, catalogându-le drept o ”ruşine” şi atacându-le pe tema ratingurilor.

În alt mesaj, Trump afirmă că Tillerson şi Pence tocmai au ”respins total” articolul NBC şi a îndemnat postul să prezinte scuze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.