Partidul Socialist spaniol (PSOE) al şefului Guvernului în exerciţiu Pedro Sanchez se clasează pe primul loc în urma alegerilor legislative anticipate de duminică, însă fără să dispună de o majoritate în Parlament, potrivit unui exit-poll realizat de institutul GAD3, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit acestui sondaj, realizat pentru postul de televiziune RTVE, niciun partid nu dispune - singur - de o majoritate, iar Partidul Vox (extremă dreapta) a intrat în Parlament.

Spaniolii s-au mobilizat puternic, iar la ora locală 18.00 (19.00, ora României), nivelul participării la vot era cu 9,5% mai mare decât în alegerile din 2016, relatează AFP.

Astfel, cu două ore înainte de închiderea urnelor, nivelul participării la alegeri era de 60,75%, potrivit aurtorităţilor.

Creşterea mobilizării a fost deosebit de importantă în Catalonia, unde s-a înregistrat o prezenţă la vot cu 18 puncte procentuale mai mare decât în 2016.

Partidul lui Sanchez ar fi obţinut între 116 şi 121 din cele 350 de mandate de deputat, potrivit unui sondaj publicat de El Pais.

Însă, potrivit calculelor cotidianului, sondajele arată o victorie a blocului de stânga, care ar obţine 158-166 de mandate, în timp ce dreapta ar obţine 153-160 de mandate.

Însă niciuna dintre tabere nu obţine o majoritate absolută.

Aproximativ 37 de milioane de spanioli au fost chemaţi duminică, a treia oară în patru ani la alegeri legislative.

Potrivit altui sondaj, realizat de Sociometrica, citat de El Pais, PSOE ar obţine 114-120 de mandate (27,9%), Partidul Popular (PP, dreapta) 74-79 (19,9%), Partidul Ciudadanos (liberali, centru) 49-55 (16%), Podemos 44-50 de mandate (16,5%), Voc cu 29-33 de mandate (11%0, iar ERC cu 10-11 mandate (2,8%)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.