Securitatea continentului european este imposibilă fără o restabilire a integrităţii teritoriale a Ucrainei, avertizează joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cărui ţară se teme de o invazie a Rusiei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Securitatea globală a Europei este imposibilă fără o restaurare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucranei”, subliniază într-o înregistrare video Volodimir Zelenski, în contextul în care Rusia a comasat zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina.

Peniinsula ucraineană Crimeea a fost anexată de către Rusia în 2014, iar fosta regiune industrială Donbas (est) este din acelaşi an devastată de un război cu separatişti proruşi, susţinuţi militar şi financiar de Kremlin, în pofida dezminţirilor Moscovei.

Volodimir Zelenski declară că speră la o ”dezescaladare”, în timp ce negocieriintense între Occident şi Moscova continuă, într-o încercare de dezamorsare a crizei în centrul căreia se află Ucraina, însă fără vreun rezultat tangibil pentru moment.

”Sper ca eforturile noastre comune, negocierile noastre cu Federaţia rusă, să conducă la o dezescaladare la frontiera Ucrainei şi la garanţii ale Rusiei de pace în Donbas”, a subliniat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.