Rusia îi felicită pe cei doi socialişti care au câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi din Bulgaria şi a dat asigurări că susţine normalizarea relaţiilor cu Chişinăul – una dintre principalele teme de campanie promovate de Igor Dodon -, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Deschide.md.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De altfel, Moscova este „impresionată” de declaraţiile făcute de Igor Dodon, care demonstrează dorinţa de a lucra pentru apropierea de Rusia, a precizat Peskov.

„Kremlinul, desigur, respectă alegerea popoarelor moldovean şi bulgar. Noi îi felicităm pe candidaţii care au obţinut victoria în alegeri”, a precizat oficialul.

Acesta a amintit că Rusia şi Republica Moldova au avut într-o perioadă legături foarte strânse.

„Apoi Moldova a deraiat în direcţia reducerii volumului relaţiilor noastre. Cu toate acestea (Moscova – n.r.) a fost şi este un susţinător consecvent al normalizării şi dezvoltării relaţiilor cu Republica Moldova”, a dat el asigurări. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.