Şeful Guvernului spaniol Mariano Rajoy a anunţat vineri destituirea preşedintelui catalan Carles Puigdemont şi a membrilor Executivului acestuia şi a convocat alegeri pe 21 dcembrie în Catalonia, la câteva ore după declararea independenţei regiunii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Acestea sunt primele măsuri pe care le punem în aplicare pentru a evita ca cei care erau până acum responsabili de (Executivul catalan) să poată să-şi continue escaladarea nesupunerii”, a declarat Rajoy la finalul unei şedinţe a Consiliui de Miniştri convocate după ce Senatul a aprobat plasarea sub tutelă a Cataloniei.

”Noi, spaniolii, am trăit o zi tristă, în care nechibzuinţa s-a impus legii şi a distrus democraţia în Catalonia”, a declarat el la câteva ore după ce parlamentul catalan a adoptat prin vot o declaraţie de independenţă.

Situaţia este ”sfâşietooare, tristă şi agonizantă”, a adăugat el.

Măsurile adoptate de Guvern ”nu vizează să suspende autonomia, ci să aducă legea şi concordia” în Catalonia, a continuat premierul.

Rajoy a anunţat dizolvarea Parlamentului catalan, ceea ce va conduce la organizarea unor alegeri ”curate, libere şi legale”.

Celelalte măsuri anunţate constau în destituirea directorului poliţiei regionale, a reprezentanţilor Guvernului catalan la Madrid şi Bruxelles şi închiderea ”reprezentanţiilor” catalane în lume, cu excepţia celei de la Bruxelles.

Rajoy a subliniat că este susţinut de Partidul Socialist (PSOE) şi Partidul Ciudadanos (centru-dreapta).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.