Putin şi Guterres nu au încheiat vreun acord ”concret” în vederea participării ONU sau CICR la o evacuare a civililor din oţelăria Azovstal, anunţă Kremlinul, după ce ONU anunţă un ”acord de principiu”

Putin şi Guterres nu au încheiat vreun acord ”concret” în vederea participării ONU sau CICR la o evacuare a civililor din oţelăria Azovstal, anunţă Kremlinul, după ce ONU anunţă un ”acord de principiu”

”Niciun acord concret nu s-a încheiat” în vederea implicării ONU sau Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) într-o evacuare a unor civili de la oţelăria Azovstal, în Mariupol, în cadrul unei întâlniri a preşedintelui rus Vladimir Putin cu secretarul general al ONU Antonio Guterres, a anunţat Kremlinul, relatează AFP.

ONU a anunţat marţi că preşedintele rus Vladimir Purtin şi-a dat un ”acord de principiu” în acest subiect.

”Acest subiect a fost evocat efectiv de către domnul Guterres şi va fi dezvoltat în continuare”, a declarat pur şi simplu un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

Imensul complex Azovstal este ultima redută a forţelor Kievului la Mariupol, un mare oraş portuar devastat de bombardamente ruseşti, după mai multe săptămâni de asediu.

Preşedinrele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că aproximativ 1.000 de vicili şi sute de răniţi se află baricadaţi în continuare în această oţelărie, în condiţii catastrofale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră