Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a promulgat miercuri actul cu privire la legea marţială, introdusă în Ucraina pe fondul intensificării tensiunilor cu Rusia, fără precedent de mai mulţi ani, a anunţat purtătorul său de cuvânt, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Textul adoptat de către deputaţi aprobă un decret prezidenţial în acest sens, semnat luni.

Confuzia domnea, însă, cu privire la intrarea în vigoare a legii marţiale, în contextul în care unele structuri oficiale ucrainene evocă faptul, iar alţii dau asigurări că ea a intrat în vigoare de luni.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ucrainene nu a putut fi contactat de AFP pentru a clarifica această situaţie.

Legea marţială a fost introdusă pe o perioadă de 30 de zile în zece regiuni de la frontieră şi regiuni de pe coasta Mării Azov, în urma unui incident armat între nave militare aparţinţnd ambelor ţări, în largul Crimeei, duminică.

 

”Trebuie să fim pregătiţi cu toţii să respingem agresiunea inamicului nostru, care era în urmă cu puţin timp” doar ”vecinul nostru”, a declarat miercuri şeful Guvernului ucrainean Volodimir Groisman, în deschiderea unei şedinţe a Consiliului de Miniştri.

Această măsură a determinat deja UEFA să anunţe marţi că mută meciul din Liga Europa între clubul ucrainean de fotbal FC Vorskla şi Arsena. Prevăzut la Poltava (centru), care nu este vizată de legea marţială, meciul a fost mutat la Kiev, din ”motive de securitate”.

Autorităţile ucrainene au dat asigurări, în mai multe rânduri, că legea marţială, care permite mobilizarea cetăţenilor, reglementarea presei şi limitarea adunărilor publice, are un caracter esenţialmente ”preventiv”.

”Obiectivul legii marţiale constă în arăta că inamicul va plăti foarte scump dacă hotărăşte să ne atace. Este ca un duş rece care îi va opri pe nebuni să atace Ucraina”, a declarat marţi seara, la televiziune, preşedintele Poroşenko.

Ministerul Apărării urma să susţină o conferinţă de presă miercuri după-amiaza, pentru a explica cum va fi aplicată legea marţială în cadrul forţelor armate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.