Preşedintele gigantului rus al petrolului Lukoil Vaghit Alekperov a demisionat, anunţă joi întreprinderea, care a îndemnat la începutul lui martie la o oprire rapidă a ofensivei Kremlinului în Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele şi membrul Consiliului de Administraţie al Lukoil V. Alekperov şi-a anunţat decizia de a renunţa la funcţiile” pe care le deţne, anunţă într-un comunicat gigantul, numărul doi în sectorul petrilier rus.

Această demisie a lui Alekperov intervine la o săptămână după ce numele miliardarului a fost introdus pe o listă de sancţiuni impuse de către Regatul Unit unor personalităţi ruse.

Lukoil, un grup privat, a îndemnat a începutul lui martie, la o săptămână după invazia Ucrainei de către Rusia, în timp ce Occidentul îşi multiplica sancţiunile, la o oprire rapidă a ofensvei ruse.

Vaghit Alekperov, în vârstă de 71 de ani, a cărui avere este estimată la 10,5 miliarde de dolari, este al zecelea cel mai bogat om din Rusia, potrivit clasamentului ediţiei ruse a revistei Forbes.

Statele Unite au impus sancţiuni sectorului energetic rus.

Uniunea Europeană (UE), foarte dependentă de hidrocarburi ruseşti, reflectează la impunerea unor sancţiuni sectorului energetic rus.

Numeroşi oligarhi şi lideri ruşi au fost sancţunaţi de către Occident, iar activele le-au fost blocate.

Însă Vaghit Alekperov este primul patron al unui grup de acest rang din sectorul rus al hidrocarburilor care demisionează.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.