Preşedintele brazilian Michel Temer a declarat trei zile de doliu naţional după tragedia aviatică produsă în Columbia, în care şi-au pierdut viaţa 76 de persoane, majoritatea brazilieni, relatează Daily Express.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a descris accidentul drept o „tragedie” ce a afectat „zeci de familii”.

Martori au declarat că şapte persoane au fost scoase în viaţă din epavă, dar una a murit la spital.

Alan Ruschel, în vârstă de 23 de ani, un fundaş împrumutat de la Internacional, a fost primul supravieţuitor care a ajuns la centrul medical La Ceja, potrivit postului Columbian de televiziune Noticias Caracol.

El ar fi conştient, dar a suferit o fractură de şold şi o traumă craniană. Jucătorul a întrebat de familia sa şi le-a cerut oficialilor echipei Chapecoense care ajunseseră deja la Medellin să pună de-o parte un inel pentru el.

Sora sa, Alissen Ruschel, a scris pe Twitter: „Dumnezeu este mare şi îţi dă putere! Te iubesc, frate. Eşti un luptător!!!”.

Portarul Marcos Danilo Padilha, cunoscut doar ca Danilo, a fost trimis la spitalul San Juan de Dios. Tot acolo a ajuns la scurt timp după aceea şi însoţitoarea de bord  Jimena Suárez Otterburg.

Jakson Follmann, în vârstă de 21 de ani, care era portar de rezervă al echipei braziliene, este al patrulea supravieţuitor care a ajuns la centrul medical din estul Antioquia.

Şi jurnalistul Rafael Henzel Valmorbida a fost salvat.

Pe lista iniţială cu supravieţuitori apare şi tehnicianul de zbor Erwin Tumiri, care este îngrijit la clinica Somer din Rionegro.

Fundaşul Helio Hermito Zampier Neto, în vârstă de 31 de ani, a fost salvat la circa o oră după ceilalţi cinci. Aparent, el era prins sub fuselaj.

„Este într-o stare foarte gravă, cu leziuni la nivelul creierului”, a spus un pompier local.

Deocamdată nu este clar care dintre cei şapte au murit la spital, din cauza rănilor.

Nouă jucători ai echipei nu au călătorit cu restul colegilor lor, ci au rămas în Brazilia.

Cel puţin 75 de oameni şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs luni noapte (marţi dimineaţă ora României) în Columbia. La bordul aeronavei se aflau 22 de jucători ai echipei de fotbal Chapecoense, care se îndrepta spre cea mai importantă partidă din istoria sa, dar şi 21 de jurnalişti.

Cauza accidentului nu este cunoscută deocamdată. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...