Ţările NATO se apropie de demararea unui program de furnizare de avioane F-16 Ucrainei, peste câteva luni, iar coaliţia de ţări occidentale are în vedere România ca posibilă bază pentru antrenarea piloţilor ucraineni, potrivit a trei persoane care au cunoştinţă despre aceste planuri, citate de POLITICO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"România este unul dintre locurile pe care coaliţia le analizează pentru a găzdui antrenamente", a declarat un oficial occidental, care, împreună cu un actual şi un fost oficial al Departamentului Apărării din SUA, a solicitat să fie citat sub protecţia anonimatului.

Grupul lucrează pentru a negocia un contract pentru a desfăşura antrenamentul cu avioane la o bază din România, au declarat actualul şi fostul oficial al Pentagonului. Este probabil ca Lockheed Martin, care construieşte F-16, să conducă antrenamentul, au adăugat aceştia.

Forţele aeriene ale României operează o flotă de 17 avioane F-16 la mâna a doua, achiziţionate din Portugalia, şi urmează să cumpere încă 32 de avioane de la Norvegia. Cu toate acestea, Bucureştiul a aprobat recent un plan de achiziţionare a mai avansatului F-35, notează POLITICO. România joacă un rol esenţial în misiunea de poliţie aeriană a NATO, o forţă operaţională internaţională dedicată patrulării continue a cerului european pentru a reacţiona rapid la încălcări ale spaţiului aerian. Ţările NATO se mobilizează în mod regulat pentru a intercepta aeronavele ruseşti care zboară în zonă, menţionează publicaţia.

Întrebat dacă sunt în curs negocieri pentru ca piloţii ucraineni să fie instruiţi în România, Ministerul Apărării de la Bucureşti nu a confirmat, dar nici nu a negat că ţara este luată în considerare. Dar, comentând mai pe larg, ministerul a declarat miercuri, într-un punct de vedere trimis POLITICO pe e-mail, că România "salută iniţiativa de a stabili o coaliţie a aliaţilor NATO pentru a asigura pregătirea piloţilor pentru avioanele F-16".

"Reiterăm faptul că România lucrează îndeaproape cu aliaţii săi din NATO, cu partenerii săi din UE, cu partenerii săi strategici şi cu conducerea Ucrainei pentru a se asigura că naţiunea ucraineană are capacitatea de a rezista şi de a se opune în mod eficient agresiunii ilegale ruseşti şi ocupaţiei teritoriului suveran al Ucrainei", se menţionează în răspunsul Ministerului Apărării pentru POLITICO.

O ŢARĂ DIN EST, CĂUTATĂ PENTRU A PREGĂTI PILOŢII UCRAINENI PE AVIOANE F-16

Piloţii ucraineni vor urma mai întâi un curs de pregătire de bază şi un curs de limbă, supervizat de Marea Britanie, înainte de a începe instrucţia pe avioane, a anunţat guvernul britanic săptămâna trecută.

Detaliile despre programul de pregătire vin după ce preşedintele Joe Biden şi-a acordat sprijinul pentru acest efort, luna trecută. Ţările de Jos şi Danemarca conduc efortul multinaţional de instruire, dar partenerii nu au rezolvat încă problema referitoare la ţările care vor furniza aeronavele necesare pentru instruire.

Oficialii europeni nu au dorit să confirme sau să infirme faptul că propunerea de a instrui piloţii ucraineni în România este în discuţie.

Alături de Danemarca şi Olanda, coaliţia de pregătire include Marea Britanie, SUA, Portugalia, Norvegia şi Belgia.

Un purtător de cuvânt al Ministerului olandez al Apărării a spus doar că partenerii lucrează la înfiinţarea unui centru de antrenament F-16 în Europa de Est. Dar discuţia despre ce ţară va dona ulterior avioane nu a fost încă stabilită. "Livrarea de F16 nu este la masa discuţiilor acum. Ne străduim să începem antrenamentul pe F-16 (împreună cu Danemarca) cât mai curând posibil", a declarat purtătorul de cuvânt. "Livrarea necesită un proces decizional separat", a subliniat el.

Ministrul interimar al apărării din Danemarca, Troels Lund Poulsen, a declarat că speră să poată prezenta un "concept" la timp pentru summitul NATO de la Vilnius din iulie şi că antrenamentul va începe mai târziu în această vară.

"În ultimele săptămâni am avut mai multe ocazii de a discuta cu colegii mei despre posibile modele de pregătire a piloţilor ucraineni şi a personalului de sprijin pentru avioanele F-16. Sunt foarte încântat să văd că se lărgeşte continuu coaliţia din spatele pregătirii piloţilor şi a personalului de sprijin pentru F-16", a declarat el într-un răspuns trimis miercuri prin e-mail. "Va fi un pas strategic important pe termen lung", a punctat oficialul.

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, şi preşedintele Statului Major interarme, generalul Mark Milley, au primit săptămâna trecută o informare cu privire la progresele realizate de acest grup, a declarat Austin reporterilor în timpul unei vizite la Bruxelles, adăugând că "mai este mult de lucru".

Un purtător de cuvânt al Lockheed a subliniat comentariile făcute săptămâna aceasta de directorul operaţional al companiei, Frank St. John, potrivit cărora firma este pregătită să antreneze piloţii ucraineni pentru a pilota şi a întreţine avioanele F-16 imediat ce ţările occidentale vor fi de acord să le trimită.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.