Peste 400 de persoane care participau la sărbătorirea zilei de 1 Mai au fost arestate joi la Istanbul, unde o parte a oraşului era paralizată din cauza împiedicării oricărei adunări în Piaţa emblematică Taksim, anunţă o asociaţie a avocaţilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Numărul arestărilor care a ajuns până la celula noastră de criză depăşeşte 400”, anunţă pe X aripa de la Istanbul a Asociaţiei Avocaţilor Progresişti (CDH).

Autorităţile nu au furnizat nicio cifră imediat.

Evenimente

26 mai - Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie - Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României

Jurnalişti AFP au fost martori la câteva zeci de arestări în cartierele Besiktas şi Mecidiyeköy, pe malul european al oraşului, unde poliţia bloca axele către Piaţa Taksim.

Cu rare excepţii, adunările sunt interzise pe această esplanadă vastă, teatrul în trecut al unor lupte mari pentru democraţie, după ce manifestanţi care plecat din Parcul Gezi vecin au făcut să tremure puterea în 2013.

La fel ca în anii anteriori, poliţia a încercuit piaţa de mai multe zile.

Amnesty International a catalogat miercuri aceste restricţii drept ”total falacioase” şi a cerut autorităţilor ”să le ridice de urgenţă”.

Mii de persoane au fost autorizate să se adune joi în două cartiere de pe malul asiatic al oraşului, la apelul sindicatelor, potrivit unor imagini difuzate de presa turcă şi un videast AFP.

”Taksimul trebuie să-i fie luat acestui regim represiv”, a tunat Özgür Özel, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP, social-democrat), prima forţă a opoziţiei, la una dintre aceste adunări.

Istanbulul a fost teatrul unor manifestaţii importante la sfârşitul lui martie - de o amploare fără precedemt fin 2013 -, după arestarea primarului din opoziţie al oraşului, Ekrem Imamoglu, principalul rival al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Aproape 2.000 de persoane au fost arestate atunci pentru că au luat parte la aceste manifestaţii fără precedent, ptorivit autorităţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.