Peste 3.000 de militari, inclusiv din Noua Zeelandă şi Australia, participă joi la defilarea tradiţională de Ziua Naţională, care se înscrie în acest an într-un context de puternic angajament al armatelor împotriva terorismului, din Sahel şi până pe străzile Parisului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În metropolă, în operaţiuni din afara ţării şi în poziţii la Djibouti sau Abidjan sunt mobilizaţi peste 30.000 de militari, iar cele trei armate îşi ţin armele pregătite, afirmă comandantul lor, generalul Pierre de Villiers.

Franţa este "în război", rezumă ministrul Apărării Jean-Yves Le Drian, insistând asupra faptului că există "o ruptură gravă şi fără nicio îndoială de durată" faţă de situaţia de după destrămarea fostei Uniuni Sovietice.

În urma atacurilor din 2015, Forţele terestre au angajat eforturi fără precedent de la Războiul din Algeria şi au mobilizat 10.000 de militari, în permanenţă, pe teritoriul naţional.

Operaţiunea Sentinelle, cum este numită, afectează regimentele, care nu mai au timp să se antreneze, şi moralul militarilor, în contextul în care trupele erau absente pe străzi, anterior, timp de 230 de zile pe an.

O comisie parlamentară de anchetă asupra atacurilor teroriste afirmă că mobilizarea militarilor are doar "un impact limitat asupra securităţii naţionale".

Această constatare pare împărtăşită de militari, care aleg armele înainte de orice pentru "Opex" (operaţiuni externe). Ei înţeleg destul de dificil misiunile statice în faţa locurilor de cult sau a şcolilor, unde competenţele le sunt prea puţin necesare.

Deputaţii Olivier Audibert Troin (LR) şi Christophe Léonard (PS) afirmă că Misiunea Sentinelle este necesar să revină la formatul prevăzut în contractul militar, adică 7.000 de oameni pe lună.

Ei cer totodată o "justă compensare financiară" a militarilor, pentru a face Operaţiunea Sentinelle "mai atractivă" şi să "fidelizeze" angajaţi în general puţin înclinaţi să-şi reînnoiască un prim contract pe o perioadă de cinci ani. Doar 30% dintre ei fac acest lucru.

"Înainte aveam o armată de regimente profesioniste - legionari, puşcaşi marini - şi o armată cu arma la picior care îşi scotea «pieptul în faţa hoardelor sovietice»", rezumă amiralul în retragere Alain Coldefy, un expert la Institutul pentru Relaţii Internaţionale şi Strategice (IRIS).

Acum "efectivele au fost reduse în mare la jumătate, dar este necesar să fie plătite mai bine, să fie echipate, normal, iar acest lucru este scump", adaugă el.

La 20 de ani de la lansarea profesionalizării armatelor, angajamentul tinerilor se află în centrul acestei Zile Naţionale.

Imediat după atacurile din 2015, înscrierile au crescut veriginos, oferind o plajă de recrutare mai mare - doi candidaţi pe un post. După o perioadă dificilă, Forţele terestre urmează să recruteze, în 2016, 15.000 de oameni pentru misiunea Sentinelle.

Între alte sectoare care beneficiază de suplimentarea mijloacelor pentru a purta războiul împotriva terorismului se află serviciile de informaţii şi forţele speciale. 

În prezent, "forţele seciale reprezintă 4.000 de oameni, câteva zeci de elicoptere şi capacităţi aeriene permanente", notează fostul comandant al operaţiunilor speciale (COS), generalul Grégoire de Saint-Quentin.

Serviciile de informaţii militare (1.700 de oameni) urmează să se completeze cu 400 de oameni, să achiziţioneze avioane urşoare de supraveghere, avioane fără pilot şi să dezvolte tehnologii de vârf pentru a recupera mase de informaţii care cresc exponenţial.

În străinătate, Franţa va pune anul acesta operaţiunii din Republica Centrafricană. După alegerea unui nou preşedinte. Parisul va mai menţine doar 350 de oameni, faţă de 2.500 în perioada de vârf a Misiunii Sangaris.

În Mali, armata franceză, care a intervenit în 2013 pentru a pune capăt ofensivei jihadiste către Bamako, a fost nevoită să-şi suplimenteze prezenţa în nord, după o serie de atacuri asupra forţelor ONU.

"Trebuie să ne jucăm din nou de-a hoţii şi vardiştii la nord de Kidal", recunoaşte o sursă militară, apreciind că jihadiştii sunt incapabili să-şi refacă sanctuarele în regiune.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.