Trei persoane au fost rănite, sâmbătă seară, în urma unei explozii urmate de un incendiu produse într-un bloc de locuinţe din municipiul Galaţi. Una dintre victime a fost găsită inconştientă, fiind intubată şi transportată la spital. Potrivit primelor verificări ale pompierilor, explozia ar fi fost provocată de o acumulare de gaze provenite de la o butelie.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină la un bloc de locuinţe de pe strada Nicolae Deleanu din municipiul Galaţi, unde s-a produs o explozie urmată de un incendiu.
La locul incidentului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD cu medic.
În urma exploziei, trei persoane au fost rănite.
Una dintre victime a fost găsită inconştientă. Aceasta a fost intubată de echipajul medical şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Pompierii au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului şi au luat măsuri pentru prevenirea extinderii focului.
Conform primelor verificări efectuate la faţa locului, cauza probabilă a exploziei este o acumulare de gaze provenite de la o butelie.
Reprezentanţii ISU Galaţi precizează că un raport privind pagubele produse în urma exploziei şi incendiului va fi comunicat ulterior.
