Parlamentul Albaniei a votat miercuri demiterea preşedintelui Ilir Meta pentru declaraţii care, potrivit partidului de guvernământ, au susţinut violenţa şi au încălcat constituţia, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un număr de circa 104 de parlamentari dintr-un total de 140 au votat ca Meta să fie demis, cu peste un an înaitnea încheierii mandatului său, fiind prima oară când se întâmplă acest lucru în Albania de la adoptarea sistemului multipartinic, în 1991.

Curtea Constituţională, a cărei aprobare este necesară pentru a oficializa decizia Parlamentului, este de aşteptat să se pronunţe în termen de trei luni.

Partidul socialist, care a fost reales în aprilie, l-a acuzat pe Meta că a promovat violenţa, luând partea partidelor de opoziţie, susţinând, înainte de alegerile parlamentare, că vor fi falsificate.

O persoană a fost ucisă şi patru au fost rănite într-o luptă între susţinătorii celor două partide majore, socialiştii şi democraţii, cu patru zile înainte de alegeri.

Meta, fostul lider al Mişcării socialiste pentru integrare, de opoziţie, a negat orice acţiune greşită şi îi acuză pe socialişti că ar fi orchestrat o vendetă politică. El nu a făcut niciun comentariu imediat după vot, dar a spus anterior că nu se va supune.

Rolul preşedintelui este în mare măsură simbolic, deşi are unele puteri asupra sistemului judiciar şi militar.

Prim-ministrul Edi Rama, fost aliat al lui Meta, a spus că este timpul ca acesta să plece.

"Ilir Meta a încălcat graniţa vitală a separaţiei dintre puteri în democraţia noastră. Albania nu îl mai poate suporta", a spus Rama înainte de vot.

Meta a intrat în politică în 1999, când a fost ales prim-ministru la vârsta de 30 de ani.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.