O judecătoare americană a dispus ca administraţia Trump să reia emiterea de paşapoarte cu genul ”X” sau alt sex decât cel de la naştere în cazul transsexualilor sau persoanelor care se identifică ca fiind nebinare, întreruptă de la începutul anului, relatează AFP.
Donald Trump a semnat la 20 ianuarie, în ziua învestirii sale, un decret prin care ordona administraţiei sale să ”recunoască” existenţa a doar ”două sexe” definite la naştere.
”Începând de azi, politica oficială a Guvernului Statelor Unite va fi că există doar două sexe, masculin şi feminin”, anunţa şeful statului american.
El revenea astfel asupra unei reforme introduse în timpul predecesorului său democrat Joe Biden.
O judecătoare federală din Boston (nord-est) stabilea în aprilie un caracter probabiul discriminatoriu al decretului şi politicii emiterii de paşapoarte care decurge din aceasta.
Ea a suspendat atunci această schimbare în beneficiul a şase reclamanţi transexuali sau care se definesc drept nonbinari - nici strict bărbaţi şi nici strict femei.
Judecătoarea merge şi mai departe marţi şi extinde această suspendare la toţi transsexualii şi nonbinarii afectaţi de schimbarea politicii.
US District Judge Julia Kobick has just extended the scope of an April injunction that initially affected six individuals to a nationwide order blocking the Trump administration from refusing passports that reflect transgender and nonbinary gender identities.
— Amee Vanderpool (@girlsreallyrule) June 17, 2025
Background: pic.twitter.com/ueuN0EgMFl
Ea ordonă Deprtamentului de Stat să reia eliberarea acestor paşapoarte până la judecarea pe fond sau până la o hotărâre contrară a unui tribunal sau a unei jurisdicţii superioare.
”Măsura conservatoare dispusă de către acest tribunal este definită strict doar în beneficiul americanilor ale căror drepturi au fost probabiul încălcate de politica emiterii de paşapoarte şi care, fără ea, probabil ar suferi un prejudiciu ireparabil”, scrie ea.
Primul paşaport american cu genul ”X” a fost eliberat în octombrie 2021 de către Departamentul de Stat, care preciza că acest caz ”X” este rezervat ”persoanelor nonbinare, intersexuale” şi mai larg celor care nu se recunosc în criteriile de gen propuse până atunci.
În campania sa, Donald Trump a promis să pună capăt ”delirului trans” în Statele Unite.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.