O femeie va deveni pentru prima oară pilot de vânătoare - un progres în arhipelag, unde numeroase meserii rămân puţin deschise femeilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Locotenent-major în cadrul Forţelor de autoapărare (SDF, numele oficial al armatei japoneze) Misa Matsushima, în vârstă de 26 de ani, şi-a încheiat formarea miercuri şi urmează să fie numită în mod oficial vineri, a anunţat joi, într-un scurt comunicat, Ministerul Apărării.

”Din ziua în care am văzut filmul «Top Gun», când eram în şcoala primară, i-am dmirat mereu pe piloţii de vânătoare”, a declarat tânăra presei locale.

”Vreau să continui să muncesc dur pentru a-mi îndeplini misiunea”, a subliniat ea, exprimându-şi speranţa că ”femei (îi) vor urma drumul în viitor”.

Forţele aeriene au decis în 1993 să deschidă toate posturile femeilor, cu excepţia celor de pilot de avion de vânătoare şi de recunoaştere.

Însă restricţia a fost ridicată în 2015, permiţându-i lui Matsushima să intre în acest grup de elită, la comanda unui F-15. Alte trei femei urmează în prezent această formare.

Femeile reprezintă abia 6,4% dintre cei 228.000 de membri ai armatei japoneze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.