Ministrul de externe al Ungariei a declarat marţi că a depus o plângere penală împotriva fostului ministru Peter Szijjarto şi a echipei sale pentru că, în ultimii patru ani, au utilizat în mod regulat zboruri private costisitoare în locul zborurilor regulate pentru deplasările lor externe, relatează Reuters.
Plângerea depusă de ministrul de externe Anita Orban este cea mai recentă dintr-o serie de demersuri făcute de noul guvern în cadrul campaniei sale anticorupţie, după ce prim-ministrul Peter Magyar l-a înlăturat pe Viktor Orban de la putere, după 16 ani, în urma unei victorii electorale zdrobitoare în aprilie.
Viktor Orban a respins acuzaţiile de corupţie. Purtătorul său de cuvânt, Bertalan Havasi, a declarat într-un răspuns trimis prin e-mail către Reuters că zborurile ministrului de externe au respectat în totalitate decretul guvernamental relevant.
„În ultimii ani, angajamentele externe ale Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului au fost organizate cu o eficienţă exemplară”, a spus el. „Prin urmare, Peter Szijjarto merită laude, nu atacuri motivate politic”, a transmis Viktor Orban.
Într-un videoclip postat marţi pe Facebook, Anita Orban a afirmat că nu a existat nicio urmă de preocupare pentru a face economii în organizarea călătoriilor lui Szijjarto şi ale echipei sale. „Începând din 2022, s-a trecut în mod sistematic la utilizarea zborurilor private charter sau a avioanelor armatei pentru deplasările ministrului (Szijjarto) şi ale delegaţiei sale”, a spus ea.




























