Nunta lui Donald Trump Jr. a fost finanţată parţial de un oligarh rus, confirmă cuplul

Nunta lui Donald Trump Jr. a fost finanţată parţial de un oligarh rus, confirmă cuplul

Noua soţie a lui Donald Trump Jr., Bettina, confirmă că festivităţile de nuntă din luna mai au fost finanţate parţial de un bărbat cu legături strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează AP.

Într-o postare de luni dimineaţă de pe pagina sa de Instagram, semnată de cuplu, Bettina Trump a scris că bărbatul, Umar Kremlev, era un „prieten drag”, care „a organizat cu mare generozitate două nopţi incredibile de sărbătoare pentru noi DUPĂ nunta noastră”.

„A fost un cadou de nuntă extraordinar de generos din partea unui prieten, pentru care am fost şi rămânem incredibil de recunoscători”, se mai menţionează în postare.

ProPublica, un site web de investigaţii non-profit, a relatat luni dimineaţă că nunta dintre Trump Jr. şi mondana Bettina Anderson din Bahamas a fost finanţată în mare parte de Kremlev, un oligarh rus care conduce Asociaţia Internaţională de Box.

ProPublica a relatat că Kremlev „a acoperit cheltuielile de nuntă în valoare de sute de mii de dolari”, inclusiv închirierea uneia dintre cele două insule private unde a avut loc petrecerea de trei zile şi un spectacol de artificii.

În postare, Bettina Trump a afirmat că ea şi fiul preşedintelui s-au căsătorit într-o ceremonie privată, „înconjuraţi DOAR de familia noastră”,

”Weekendul care a urmat fusese, de fapt, planificat cu mult timp în avans ca un weekend distractiv alături de prieteni. Nu a fost niciodată intenţia ca acesta să fie weekendul nunţii noastre. Când planurile noastre iniţiale de nuntă s-au schimbat, am decis pur şi simplu să ne căsătorim înainte de acesta şi am ajuns la un weekend deja planificat ca proaspăt căsătoriţi”, se mai arată în postare.

”Este regretabil că ceva atât de personal şi de fericit poate fi interpretat greşit ca fiind ceva politic sau sinistru doar din cauza identităţii cuiva sau a originii sale. Prietenia nu necesită un motiv politic. Generozitatea nu vine automat cu o agendă ascunsă. Iar uneori, un cadou de nuntă este pur şi simplu un cadou de nuntă.”, mai precizează postarea. 

Acest cadou vine într-un moment în care Rusia se află încă în război, în urma invaziei Ucrainei, iar preşedintele nu a reuşit să medieze acordul de pace promis între cele două ţări.

Kremlev a fost recent decorat cu Ordinul Prieteniei de către Putin, potrivit Asociaţiei Internaţionale de Box, şi l-a însoţit pe Putin în China ca membru al delegaţiei ruse, conform presei de stat chineze citate de publicaţie.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră