Mişcări de trupe ruse la frontiera cu Ucraina ”fac parte din presiunea” exercitată de Moscova pentru a obţine satisfacţie în revendicările sale, însă ”nu se pune problema negocierii sub presiune”, subliniază vineri, la Brest, în estul Franţei, Înatul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi am primit asigurări că nu se va decide nimic şi nici nu se va negocia fără europeni, iar coordonarea cu americanii este absolut perfectă”, a declarat spaniolul Josep Borrell, înaintea începerii unei reuniuni informale a miniştrilor Apărării din UE, din care o mare parte este consacrată ameninţării unui nou război în Ucraina.

”Nu se vor lua decizii azi, pentru că este vorba despre o reuniune informală, însă va exista o exprimare politică”, a preczat el.

”Noi vom elabora poziţia UE, vom decide cum trebuie să înfruntăm această criză”, a anunţat el.

Miniştrilor Apărării din UE li se alătură miniştrii de Externe din Uniune, în Bretagne, o regiune din care este originar ministrul francez de Externe Jean-Yves le Drian, organizatorul acestei reuniuni, prezidată de către Josep Borrell.

Şeful diplomaţiei europene, care s-a aflat în contact miercuri cu ministrul olandez de Externe Wopke Hoekstra - testat pozitiv covid-19 -, a dat asigurări cu privire la sănătatea sa.

”Am făcut testele de rigoare. Nu sunt pozitiv (covid-19). Putem începe lucrările”, a anunţat el.

Mnistrul belgian de Externe Sophie Wilmès, care s-a aflat de asemenea în contact cu omologul său olandez, a fost, la rândul său, testat negativ covid-19.

Însă ea a preferat să-şi anuleze participarea la Brest.

Sophie Wilmès a fost spitalizată şi internată la terapie intensivă în octombrie 2020, după ce s-a contaminat cu noul coronavirus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.