Ministerul rus de Externe anunţă luni expulzarea a doi diplomaţi germani, în urma expulzării a doi diplomaţi ruşi, săptămâna trecută, de către Berlin, care acuză Moscova de faptul că a comandat asasinarea unui opozant georgian cecen în Germania, în 2019, reatează AFP

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Partea rusă respinge în mod categoric acuzaţiile fără fundament şi fără legătură cu realitatea cu privire la implicarea unor structuri ruseşti de stat în această crimă”, subliniază diplomaţia rusă într-un comunicat, în care anunţă expulzarea celor doi diplomaţi germani.

Germania a decis miercuri să expulzeze doi diplomaţi ruşi după ce un rus a fost condamnat la închisoare pe viaţă cu privire la asasinarea, la Berlin, a unui opozant georgian cecen, din ordinul direct al Moscovei, potrivit justiţiei germane.

Instanţa de la Berlin l-a găsit pe acest bărbat rus - desemnat sub numele Vadim Krasikov - vinovat de faptul că l-a ucis prin împuşcare pe un georgian din cadrul minorităţii cecene într-un parc, la Berlin, la 23 august 2019.

Georgianul Tornike Kavtaraşvili, în vârstă de 40 de ani, a fost ucis cu trei gloanţe, în centrul capitalei germane, un dosar care a tensionat relaţiile între cele două ţări.

Moscova, care a negat mereu orice implicare, a denunţat un verdict ”politic”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.