Glume pe seama mesei care i-a despărţit pe Emmanuel Macron şi Vladimir Putin luni, la Moscova, unde au vorbit timp de cinci ore despre criza ucraineană, şi specualaţii despre tratamentul rezervat locatarului Palatului Élysée abundau marţi, relatează The Huffington Post.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dreapta şi extrema dreaptă franceză, în care se află mulţi admiratori ai Rusiei lui Putin, denunţă o ”nouă umilire a lui Macron”.

Însă mai mulţi jurnalişti scriu pe Twitter că Putin a discutat la aceeaşi masă cu preşedintele iranian Ebrahim Raisi, un aliat al Rusiei, şi cu premierul ungar Viktor Orban, un susţinător al unei apropieri a Europei de Rusia.

Potrivit corespondentului postului Radio France la Moscova, este vorba despre protocolul sanitar implementat de preşedinţia rusă împotriva covid-19.

”Distanţa dintre cei doi este datorată constrângerilor drastice pe care Putin le impune în mediul său. Toţi jurnaliştii prezenţi la confernţa de presă finală au făcut patru teste PCR, ultimul la sosirea la Kremlin”, potrivit acestui jurnalist.

Macron şi Putin au stat singuri la masă pentru că ”interpreţii au rămas până la urmă în cabină”, preciza Palatul Élysée, iar alţi doi traducători, ”de urgenţă”, se aflau în sală, însă în afara câmpuluii vizual, în eventualitatea vreunei probleme tehnice.

În plan dplomatic, Macron a dat asigurări că a obţinut ceea ce voia de la Moscova, şi anume asigurarea că urmează ”să nu aibă loc o escaladare” între Rusia şi Ucraina.

”Era vorba, în ceea ce mă priveşte, să blochez jocul, pentru a împiedica o escaladare şi a deschide perspective noi”, a declarat Macrom marţi. ”Acest obiectiv, în ceea ce mă priveşte, este atins”, a dat el asigurări.

La rândul său, Vladimir Putin s-a declarat pregătit ”de compromisuri” şi a anunţat că ”unele dintre ideile” prezentate de către Emmanuel Macron la Moscova ar putea ”pune bazele unor progrese comune”.

”EVITAREA RĂZBOIULUI”

Imediat după această întâlnire la vârf, Macron a declarat că spera să anunţe această ”dezescaladare”.

”Discuţia poate amorsa direcţia în care să ne îndreptăm, ceea ce este o dezescaladare”, a declarat el, subliniind că vrea ”să înceapă să construiască un răspuns util în mod colectiv Rusiei şi tot restului Europei”.

Potrivit lui Macron, acest ”răspuns util” vizează ”evitarea războiului” între Rusia şi Ucraina şi ”construirea elementelor încrederii, stabilităţii, vizibilităţii pentru toată lumea”.

El a apreciat că situaţia actuală în Europa este ”critică” şi impune ”să fim extrem de responsabili”. ”Continentul nostru este azi într-o situaţie eminamente critică ce ne impune să fim extrem de responsabili”, a subliniat e.

AMENINŢĂRI

La rândul său, Vladimir Putin a dat asigurări că are ”aceeaşi îngrijorare în privinţa securităţii Europei” şi a salutat eforturile ”autorităţilor franceze de soluţionare a problemei” şi ”de găsire a unei rezolvări a crizei”.

”Unele dintre ideile sale, propunerile sale (...) pot pune bazele unor progrese comune”, a dat asigurări Putin.

Liderul de la Kremlin a vorbit pe un ton politicos, dar ameninţător.

”Trebuie să înţelegeţi că, dacă Ucraina aderă la NATO, iar Crimeea este recucerită cu mijloace militare, ţările europene vor fi antrenate automat într-un conflict armat cu Rusia”, a subliniat el.

”A spune că Rusia se comportă în mod agresiv este ilogic. Nu noi ne îndreptăm către forntierele NATO”, a insistat Putin.

”Încercăm să ne calmăm prin asigurări precum aceea că NATO este o organizaţie paşnică şi defensivă”, a declarat el, citând ”Irakul, Liba, Belgradul” drept contraexemple.

”CĂ-ŢI PLACE ORI BA, TREBUIE SĂ SUPORŢI”

Putin a acuzat din nou Ucraina de faptul că este singura de vină în impasul în care se află negocierile de pace în războiul dintre Kiev şi separatişt proruşi în Donbas, susţinuţi de Moscova, în pofida dezminţirilor Kremlinului.

El a făcut o butadă la adresa preşedntelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a criticat elemente ale planului de pace negociat în 2015 între Kiev şi Moscova prntr-o mediere franco-germană.

”Că-ţi place ori ba, draga mea, trebuie să suporţi”, a declarat Putin.

Rusia a anexat o parte a Ucrainei în 2014, Peninsula Crimeea, iar din acelaşi an rebeli propruşi susţinuţi de Moscova luptă împotriva forţelor ucrainene în Donbas (est).

Preşedintele francez este primul lider occidental de prim-plan care s-a întâlnit cu Vladimir Putin după agravarea tensiunilor, în decembrie.

Cancelarul german Olaf Scholz urmează să se întâlnească cu Putin, la Moscova, la 15 februarie, după o vizită la Kiev.

Emmanuel Macron se întţlneşte marţi cu Volodimir Zelenski la Kiev, iar apoi, la Berlin, cu cancelarul german Olaf Scholz, întors de la Washington, în cadrul unei serii de eforturi diplomatice europene săptămâna aceasta şi săptămâna viitoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.