Mai multe persoane au murit şi cel puţin 23 au fost rănite, într-un accident în care a fost implicat un autocar şcolar, luni, în Chattanooga, Tennessee, au anunţat autorităţile citate de Fox News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Presa locală scrie că până la 12 copii ar fi murit, însă Departamentul de Pompieri din localitate a refuzat să confirme informaţia.

Potrivit şefului Poliţiei Chattanooga, Fred Fletcher, la bordul autobuzului se aflau circa 35 de copii. Douăzeci şi trei de pacienti au fost duşi la spitalele din zonă, iar şoferul autobuzului colaborează cu forţele de ordine, a adăugat el.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În vehicul se aflau elevi ai şcolii Woodmore Elementary, de la grădiniţă până în clasa a cincea.

Un martor a povestit că a văzut copii ieşind prin trapa de pe plafonul autobuzului, după accident.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.