Ministerul Afacerilor Externe salută ratificarea de către Parlamentul Republicii Elene a Acordului de la Prespa, care prevede, printre altele, adoptarea de către Republica Macedonia a numelui oficial şi constituţional, Republica Macedonia de Nord.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Votul de astăzi al Parlamentului elen, alături de cel al legislativului de la Skopje, din data de 11 ianuarie 2019, este o dovadă a angajamentului ambelor părţi pentru normalizarea relaţiilor bilaterale, stabilitatea regională, securitate, bunăstare şi contribuie semnificativ la dinamizarea perspectivei europene şi euro-atlantice a Balcanilor de Vest. Totodată, ratificarea Acordului istoric de la Prespa de către parlamentele naţionale reprezintă expresia viziunii pe termen lung a celor două state, precum şi voinţa acestora de a rezolva problemele bilaterale de o manieră europeană”, precizează MAE.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă încrederea că implementarea Acordului va reprezenta un câştig pe termen lung pentru cele două state semnatare şi pentru regiune, în ansamblul său, devenind astfel un model de reconciliere într-o Europă a solidarităţii şi a coeziunii. 

Parlamentul grec a ratificat vineri acordul care prevede schimbarea numelui Macedoniei, punând astfel capăt unei dispute vechi de zeci de ani, scrie Reuters.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.