Liderul istoric al rebeliunii kurde Abdullah Ocalan - care ispăşeşte o pedeapsă la închisoarea pe viaţă în Turcia şi care s-a întâlnit pentru prima oară după mai mulţi ani cu avocaţii săi - a îndemnat Forţele Democratice Siriene (FDS) să caute în Siria alte soluţii decât un conflict armat, se arată într-un comunicat dat publicităţii luni de către apărătorii săi, relatează AFP şi Reuters.
Întâlnirea între Abdullah Ocalan şi doi dintre avocaţii săi a avut loc joi, la 2 mai, pe Insula-închisoare Imrali, în apropiere de Istanbul, unde este încarcerat, au precizat ei.
Liderul istoric al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK, scos în afara legii), încarcerat în Turcia din 1999, a sugerat totodată alianţei arabo-kurde care luptă împotriva grupării Statul Islamic (SI), să ţină cont de îngrijorările Ankarei cu privire la situaţia din Siria, au anunţat avocaţii săi.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Din FDS fac parte Uniteţile Protecţiei Poporului (YPG), miliţii kurde siriene pe care Ankara le consideră braţul PKK în Siria.
PKK poartă o insurecţie sângeroasă, din 1984, în sud-estul kurd al Turciei.
Doi dintre avocaţii deţinutului, care au citit comunicatul într-o conferinţă de presă, au precizat că au fost autorizaţi să-l întâlnească - pentru prima oară din iulie 2011 - pe Abdullah Öcalan.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.