Libanul afirmă că Hezbollah a acceptat o încetare reciprocă a atacurilor asupra Israelului

Libanul afirmă că Hezbollah a acceptat o încetare reciprocă a atacurilor asupra Israelului

Libanul afirmă că Hezbollah a acceptat un plan al SUA prin care organizaţia se angajează să înceteze atacurile asupra Israelului, iar Israelul să nu atace capitala libaneză, Beirut, relatează BBC.

Ambasada Libanului în SUA a declarat că a „primit confirmarea acceptării de către Hezbollah a propunerii SUA privind o încetare reciprocă a atacurilor”.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a confirmat acordul, dar a avertizat că atacurile asupra Beirutului vor continua „dacă Hezbollah nu încetează să atace oraşele şi civilii noştri”.

Declaraţiile au fost făcute după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a afirmat că a discutat atât cu Netanyahu, cât şi cu reprezentanţii Hezbollah şi că „aceştia au convenit ca toate atacurile armate să înceteze”, după ce Iranul a avertizat că acţiunile militare israeliene în Liban reprezintă o ameninţare la adresa actualului armistiţiu dintre SUA şi Iran.

Într-o declaraţie făcută luni seara, ambasada libaneză a afirmat că „în conformitate cu acordul propus, atacurile israeliene asupra suburbiilor sudice ale Beirutului vor înceta în schimbul abţinerii Hezbollahului de la atacuri împotriva Israelului”. Aceasta a adăugat că armistiţiul urma „să fie extins pentru a cuprinde întreg teritoriul libanez”.

Cu toate acestea, Netanyahu a declarat: „În acelaşi timp, IDF [Forţele de Apărare ale Israelului] vor continua să opereze în sudul Libanului conform planului”.

După ce Trump a declarat că ambele părţi au convenit să înceteze luptele, unele ciocniri au continuat.

Hezbollah a declarat că a lansat trei atacuri asupra tancurilor şi soldaţilor israelieni în apropierea a două sate din nordul Israelului, folosind drone şi „un baraj de obuze de artilerie”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor