Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a convocat o reuniune la nivel înalt a Partidului Munctorilor, pentru a discuta planificarea strategică în următoarele luni, anunţă marţi presa nord-coreenă de stat, relatează DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El convoacă această reuniune în contextul în care regimul se confruntă cu provocări economice importante din cauza sancţiunilor internaţionale impuse Phenianului, cu dezastre naturale şi perturbări din cauza pandemiei covid-19.

Kim Jong Un, care împlineşte zece ani de când se află la putere, a asistat la deschiderea celei de a opta reuniuni a Comitetului Central al Partidului Muncitorilor, luni, potrivit agenţiei ofciale nord-coreene de presă KCNA.

”Implementarea celor mai importante politici ale partidului şi statului în 2021 este examinată”, cu scopul de a conduce Coreea de Nord în ”următoarea etapă a victoriei”, potrivit KCNA.

Detalii cu privire la conţinutul acestor discuţii nu au fost dezvălute şi era neclar cât durează reuniunea.

Comitetul Central, al cărui şef este Kim Jong Un, este un organ de conducere a partidului.

Dictatorul a folosit adesea aceste reuniuni de partid pentru a lansa noi directive în domeniul securităţii şi a-şi prezenta poziţia cu privire la relaţiile cu Statele Unite şi Coreea de Sud.

El a catalogat Statele Unite, la un congres al partidului, în ianuarie, drept ”cel mai mare inamic” şi a anunţat o expansiune a arsenalului nuclear nord-coreean.

Washingtonul urmează să urmărească cu atenţie orice declaraţie cu privire la programul nuclear al Phenianului.

Negocieri între cele două părţi se află într-un punct mort după eşecul unui summit al preşedintelui american Donald Trump şi dictatorului nord-coreean Kim Kong Un, în februarie 2019, la Hanoi, în Vietnam.

Phenianul a respins, până în prezent, propuneri ale administraţiei Biden în vederea unor negocieri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.