Negociatori guvernamentali afgani le-au propus talibanilor un acord cu privire la o împărţire a puterii în Afganistan, cu condiţia ca insugenţii să pună capăt violenţelor în această ţară, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Talibanii avansează fulgerător pe teren, de luna trecută, în paralel cu retragerea trupelor americane.

După ce au cucerit joi oraşul strategic Ghazni, situat la 150 de kilometri sud-vest de Kabul, negociatori afgani s-au decis să treacă la o nouă etapă în negocierile de la Doha, care se află într-un punct mort.

”Da, Guvernul a prezentat o propunere Qatarului, în calitate de mediator. Propunerea le permite talibanilor să împartă puterea, în schimbul unei încetări a violenţei în ţară”, a declarat joi AFP o sursă din cadrul Guvernului afgan care participă la negocieri în Qatar.

Situaţia militară este tot mai volatilă, după ce talibanii au cucerit joi sedii ale poliţiei în Herat.

Heratul, un oraş cu 430.000 de locuitori, este al treilea cel mai important oraş din Afganistan, după Kabul şi Kandahar.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a respins mereu, până acum, îndemnuri la formarea unui guvern interimar - neales -, din care să facă parte şi talibani.

Însă răzgândirea sa riscă să fie tardivă, având în vedere că insurgenţii nu au dat niciun semn, de la deschiderea negocierilor de pace în Qatar, în septembrie 2020, că ar fi pregătiţi de acest compromis.

Germania - unul dintre principalii donatori ai Afganistanului - a avertizat joi că nu va mai plăti ”un cent” de ajutoare în vederea dezvoltării, în cazul în care talibanii preiau controlul asupra Afganistanului.

Din cauza confruntărilor armate, mai multe ţări, între care Franţa şi Germania, şi-au suspendat expulzarea migranţilor afgani către Afganistan.

Talibanii au lansat, la începutul lui mai, o ofensivă împotriva trupelor afgane, profitând de lansarea retragerii forţelor străine.

Privată de susţinerea aeriană americană, crucială, armata afgană abia le ţine piept insurgenţilor.

Talibanii au înaintat înr-un ritm susţinut în ultimele zile şi au preluat controlul asupra unei bune părţi a nordului Afganistanului - o regiune care le-a scăpat întotdeauna.

Insurgenţii au preluat până în prezent controlul asupra a zece dintre cele 34 de capitale provinciale.

Această înaintare ameninţă Kabulul.

Talibanii se apropie de capitală şi dinspre sud, după ce au cucerit Ghazni, un oraş important pe axa majoră care leagă Kabulul de Kandahar, al doilea cel mai important oraş afgan. Cucerirea acestui oraş le permite să întrerupă liniile aprovizionării terestre a armatei către sud.

Retragerea forţelor internaţonale urmează să se încheie la 31 august, la 20 de ani de la lansarea intervenţiei militare, în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.