Purtătorul de cuvânt al AUR, Ştefăniţă Avrămescu, a declarat luni că formaţiunea nu va vota un guvern din care nu face parte şi unde să nu aibă implicare pe partea de program de guvernare şi nu vor să participe la discuţii cu Siegfried Mureşan. Potrivit deputatului AUR, soluţia pentru criză o reprezintă alegerile anticipate.
”Noi avem o decizie în ceea ce priveşte faptul că, dacă nu suntem parte dintr-un guvern, nu vom vota”, a spus purtătorul de cuvânt al AUR, Ştefăniţă Avrămescu, într-o conferinţă de presă.
El a arătat că ”suntem cumva în aceeaşi situaţie ca la guvernul Veştea, când s-au trezit că ba discută cu AUR, ba nu discută cu AUR, dar aşteaptă voturile de la AUR”.
”Noi avem câteva decizii cât să poate de clare, nu vom vota un guvern din care nu facem parte, nu vom vota un guvern unde să nu avem implicare pe partea de program de guvernare. Lucrurile sunt cât să poate de clare”, a precizat Avrămescu.
Deputatul AUR a arătat că AUR nu va participa la discuţii cu premierul desemnat.
”Nu vedem de ce să participăm la aceste discuţii cu Siegfried Mureşan. Acest domn, dacă vă aduceţi aminte, a atacat AUR în ultimii ani în cele mai joase moduri. De la partid extremist, la partid pro-rus şi aşa mai departe nu am văzut alte etichete de la domnul Siegfried Mureşan.(…) Cum poţi să stai de vorbă cu un om care a susţinut acea scrisoare către Comisia Europeană pentru a tăia fondurile României? Nu vedem motivele pentru care să avem o asemenea discuţie”, a precizat deputatul AUR.
Despre varianta unui guvern cu PSD, Ştefăniţă Avrămescu a subliniat că condiţiile AUR sunt aceleaşi.
”Aşa cum am mai spus, soluţia pentru actuala criză, pe care o vedem şi pe care am reiterat-o de atâtea ori, este aceea de a merge la alegerile anticipate”, a arătat Avrămescu, el adăugând că ceea ce se întâmplă la ora actuală nu este altceva decât o prelungire a crizei politice, o criză care se putea rezolva foarte simplu, dacă în luna iunie am fi avut alegeri anticipate.




























