Farul Constanţa şi-a programat trei jocuri de verificare în pauza prilejuită de meciurile echipei naţionale, toate urmând să se desfăşoare pe unul din terenurile din cadrul Bazei Sportive a Academiei Hagi.
După terminarea etapei a 10-a, Liga 1 a intrat într-o pauză de trei săptămâni, până la 9 octombrie, pentru a face loc partidelor echipei naţionale din Liga Naţiunilor. ''Marinarii'' au primit trei zile libere, urmând ca joi să revină la antrenamente pentru a pregăti următoarele 11 etape până la finalul acestui an.
În pauza competiţională datorată partidelor echipei naţionale din Liga Naţiunilor, Farul Constanţa şi-a programat trei jocuri de verificare, toate urmând să se desfăşoare pe unul din terenurile din cadrul Bazei Sportive a Academiei Hagi.
Toate meciurile se vor disputa împotriva unor formaţii din liga secundă, după programul:
26 septembrie, ora 12: Farul - SC Popeşti-Leordeni
3 octombrie, ora 11: Farul - Unirea Slobozia
3 octombrie, ora 17: Farul - CS Ştefăneşti
Accesul spectatorilor la aceste partide nu va fi permis.
Următorul meci din campionat, din etapa a 11-a, va avea loc duminică, 11 octombrie, pe teren propriu, cu Petrolul Ploieşti.




























