Premierul italian Mario Dragi anunţă vineri că Italia este pregătită să desfăşoare 3.400 de militari suplimentari în state membre NATO, după invazia Ucrainei de către Rusia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Italia este dispusă să mobilizeze, într-o primă etapă, ”1.400 de bărbaţi şi femei din Armata terestră, Marină şi Armata aerului”, iar apoi 2.000 de militari suplimentari, a anunţat Mario Draghi în Camera Deputaţilor.

Aceste forţe urmează să fie folosite ”în zona de responsabilitate a NATO”, a precizat el.

Câteva sute de militari italieni sunt desfăşuraţi în Lituania şi România.

”Italia ş NATO vor să transmită un mesaj de unitate şi solidaritate cauzei ucrainene şi de apărare a arhitecturii securităţii europene”, a declarat el.

”Prioritatea noastră azi este să consolidăm securitatea continentului nostru şi să exercităm cea mai mare presiune asupa Rusiei, pentru ca să-şi retragă trupele şi să se întoarcă la masa negocierilor”, a subliniat premierul italian.

Mario Draghi a anunţat, de asemenea, acordarea atât a unor ajutoare Ucrainei în valoare de 110 milioane de euro, ”în scopuri umanitare şi de stabilizare macro-financiară”, cât şi a unor echipamente militare, ”mai ales în secrtorul deminării şi furniturilor de echipament de protecţie”.

”Uniunea Europană şi-a dovedt în ultimele zile hotărârea şi unitatea. Suntem pregătiţi de măsuri şi mai dure, în cazul în care ultimele se dovedesc insuficiente”, a conchis şeful Guvernului italian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.