Iranul continuă să respecte prevederile Acordului de la Vena, semnat în 2015, care limitează programul nuclear iranian, anunţă Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA), relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Agenţia ONU precizează într-un raport trimestrial, consultat vineri de Reuters, că Republica islamică respectă atât cotele de uraniu îmbogăţit pe care are permisiunea să le producă, cât şi stocurile acestui material fisibil.

AIEA mai precizează că a putut să facă aceste evaluări în cadrul unor inspecţii inopinate, în toate instalaţiile din Iran.

Acordul încheiat în 2015, după ani de negocieri, prevede un control al producţiei nucleare iraniene, în schimbul unei ridicări treptate a unor sancţiunilor economice.

Donald Trump a retras în mai Statele Unite din tratat, apreciind că ele unul dintre cele mai rele acorduri încheiate vreodată.

Locatarul Casei Albe a reimpus sancţiuni cu scopul de obliga Iranul să negocieze un nou acord, însă liderii iranieni exclud acest lucru.

Cele trei state europene semnatare ale acordului - Franţa, Marea Britanie şi Germania - încearcă să creeze un sistem care să ocolească sancţiunile americane şi să permită unor întreprinderi să continue să facă comerţcu Iranul.

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a acuzat săptămâna aceasta Statele Unite că-şi întreţin o ”obsesie patologică” şi ”nesănătoasă” cu privire la Iran.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.