Anul 2018 a fost cel mai sângeros în privinţa victimelor civile ale conflictului din Afganistan, unde s-au înregistrat 3.804 de morţi, marea majoritate atribuite grupărilor insurgente talibane şi Statului Islamic, subliniază ONU într-un raport publicat duminică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Misiunii ONU în Afganistan (MANUA) şi Înaltului Comisariat ONU pentru Drepturile Omului, numărul morţilor a crescut cu 11% faţă de 2017.

Începând din 2014, cel puţin 3.500 de civili mor anual din cauza consecinţelor Războiului din Afganistan.

În zece ani de înregistrare a victimelor civile ale conflictului, ONU au numărat 32.000 de morţi şi 60.000 de răniţi.

Numărul copiilor ucişi a atins, de asemenea, un record în 2018 - 927, faţă de 826 în 2017 şi 926 în 2016.

”Ţintirea deliberată a civililor” a contribuit la această creştere semnificativă a numărului morţilor, subliniază ONU. Civilii sunt vizaţi cu regularitate în atacuri sinucigaşe comise de grupări insurgente sau în bombardamente aeriene şi lupte la sol ale forţelor proguvernamentale.

Astfel, 63% dintre morţi şi răniţi sunt imputate grupărilor - 37% talibanilor, 20% SI şi 6% altor grupări -, iar 24% sunt victime colaterale ale forţelor guvernamentale - 14% ale forţelor armate afgane şi 6% ale coaliţiei internaţionale.

393 DE MORŢI ATRIBUITE NATO

ONU atribuie, de altfel, 393 de morţi coaliţiei internaţionale a NATO şi 118 forţelor aeriene afgane.

”Este pentru prima oară când operaţiuni aeriene conduc la moartea a peste 500 de civili”, se subliniază în raport. Numai în 2018, ”aproape acelaşi număr de civili a fost ucis în bombardamente cât în anii 2014, 2015 şi 2016 la un loc”.

Aviaţia americană, care susţine forţele aeriene afgane, şi-a intensificat în mod considerabil atacurile aeriene în 2018.

Potrivit Centrului de comandament al US Air Force, 7.362 de rachete şi drone au vizat poziţii inamice - dublu faţă de anul precedent, în care s-a înregistrat deja un record.

Grupările insurgente sunt responsabile de moartea a 2.243 civili şi rănirea altor 4.737 - reprezentând o creştere de 3% faţă de 2017, ”în principal în urma utilizării fără discernământ a unor dispozitive explozive”, subliniază ONU.

În raport sunt înregistrate 65 de atacuri sinucigaşe în 2018, majoritatea în capitală, soldate cu 481 de morţi şi 1.150 de răniţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.