Armata rusă este angajată în acţiuni de tortură, detenţii ilegale şi dispariţii forţate ale civililor în zonele aflate sub controlul forţelor Moscovei, din sudul Ucrainei, a acuzat vineri, organizaţia nonprofit Human Rights Watch (HRW), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Forţele ruse au transformat zonele ocupate din sudul Ucrainei într-un abis de frică şi anarhie sălbatică”, a declarat Yulia Gorbounova, cercetător în Ucraina la HRW, într-un comunicat al organizaţiei.

Iulia Gorbounova a denunţat ”tortura, tratamentul inuman, precum şi detenţia şi sechestrarea arbitrară a civililor” în regiunile Herson şi Zaporijie, controlate parţial de armata rusă, îndemnând în acelaşi timp autorităţile ruse să ”pună imediat capăt acestor abuzuri”.

ONG-ul menţionează că a intervievat peste 70 de ucraineni, care au descris peste 40 de cazuri de abuz şi au documentat tortura a trei membri ai apărării teritoriale ucrainene, care au fost luaţi prizonieri de război şi dintre care doi au murit.

O locuitoare din Herson, Aliona Lapchuk, a declarat pentru AFP în iunie că soţul ei, membru al Apărării Teritoriale, a dispărut după ce a fost interogat de trupele ruse, înainte ca trupul său să fie găsit la începutul lunii iunie pe fundul unui râu.

”Intervievaţii au declarat că au fost torturaţi sau au fost martori la tortură prin bătăi prelungite şi, în unele cazuri, şocuri electrice”, a precizat HRW.

De asemenea, organizaţia a subliniat existenţa ”rănilor, inclusiv coaste şi alte oase şi dinţi rupti, arsuri grave, comoţii cerebrale”.

Obiectivul ”pare a fi acela de a obţine informaţii şi de a insufla frică pentru ca oamenii să accepte ocupaţia” rusă, a adăugat ONG-ul.

Regiunea Herson, care avea peste un milion de locuitori înainte de invazia rusă, a fost aproape în întregime ocupată de Moscova la scurt timp după lansarea invaziei, pe 24 februarie.

Regiunea Zaporijie, situată la est de Herson, cu o populaţie anterioară de aproximativ 1,7 milioane de locuitori, este parţial în mâinile trupelor ruse, care controlează în special cea mai mare centrală nucleară din Europa situată pe acest teritoriu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.