Preşedintele francez Francois Hollande a avertizat marţi, într-un discurs rostit în Consiliul Europei, că se fac "progrese prea lente” în rezolvarea crizei ucrainene şi s-a declarat "pregătit în orice moment” să organizeze un summit "în format Normandia”, la care să ia parte liderii francezi, rus, german şi ucrainean, relatează AFP.
“O spun clar, progresele sunt prea lente şi trebuie să facems ă avanseze condiţiile politice şi de securitate care vor permite organizarea cât mai repede posibil, aşa cum prevăd Acordurile de la Minsk, a unor alegeri în estul Ucrainei, conform legii ucrainene şi respectând criteriile internaţionale”, a spus liderul de la Elysee, la Strasbourg.
“Sunt gata în orice moment, alături de cancelarul (Angela – n.r.) Merkel, pentru o reuniune ‚în format Normandia, cu preşedintele (Vladimir – n.r.) Putin şi cu preşedintele (Petro – n.r.) Poroşenko, pentru a asigura aplicarea deplină a Acordurilor de la Mink, încheiate în februarie 2015", a adăugat el, insistând asupra faptului că "Ucraina trebuie să ia parte la reformele aşteptate”.
Data acestei reuniuni nu a fost fixată. Iniţial, ea urma să aibă loc în cursul vizitei prevăzute pentru 19 octombrie, la Paris, a lui Vladimir Putin. Aceasta a fost amânată, însă, din cauza dosarului sirian.
Între timp, marţi, doi soldaţi ucraineni şi o femeie au fost ucişi în estul Ucrainei. Alţi opt militari au fost răniţi.
Ucraina se confruntă de doi ani cu un conflict între forţele separatise proruse care, potrivit Kievului şi Occidentului, sunt susţinute de Rusia. Moscova neagă acuzaţiile.
Conflictul s-a soldat cu peste 9.600 de morţi de când a izbucnit, în aprilie 2014.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...