Fostul rege al Spaniei Juan Carlos a obţinut o victorie - în prima manşă - împotriva fostei sale amante, Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn, care-l acuză de spionaj şi hărţuire, după ce s-au despărţit, din 2012 în 2020, iar justiţia britanică i-a acordat imunitate până când a abdicat, în 2014, fără însă să pună capăt procedurii, în contextul în care majoritatea faptelor reproşate au avut loc ulterior abdicării şi urmează să fie dezbătute într-un proces stânjenitor pentru fostul monarh, în vârstă de 84 de ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn a fost amanta lui Juan Carlos din 2004 şi până în 2008.

Ea susţine că după ce s-au despărţit, începând din 2012, a fost spionată şi hărţuită timp de opt ani, din ordinul fostului monarh.

Această femeie de afaceri daneză, în vârstă de 57 de ani, şi copiii săi ar fi fost ameninţaţi, i s-ar fi intrat în casă şi i s-ar fi cerut să restituie cadouri - opere de artă şi bijuterii - dar şi bani, în sumă de 65 de milioane de euro.

EXIL ÎN EAU DIN OCTOMBRIE 2020

Ea a depus plângere cu privire la hărţuire în octombrie 2020, la Londra, unde locuieşte şi cere o despăgubire cu privire la un prejudiciu psihologic şi pierdere de venituri din cauza anxietăţii şi un ordin de restricţie.

Însă fostul rege, care trăieşte în exil din 2020, în Emiratele Arabe Unite (EAU), dezminte puternic acuzaţiile şi a angajat o procedură judiciară pentru a obţine imunitatea.

În martie, Înalta Curte de la Londra a stabilit că el nu beneficiază de imunitate personală, nemaifiind şef de stat sau membru al familiei regale - inclusiv în acţiuni anterioare abdicării.

Marţi, în apel, judecătorii britanici au stabilit că faptele reproşate fostului monarh în perioada ”anterioară abdicării” sunt acoperite de imunitate ”în tribunale” din regatul Unit.

Cu toate acestea, această hotărâre în apel nu pune capăt procedurii, deoarece majoritatea faptelor denunţate de către Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn - cunoscută şi sub numele de Corinna Larsen - au avut loc după 2014.

RELAŢIE DEZVĂLUITĂ ÎN 2012

”Cererea Corinnei poate avansa acum către un proces la Înalta Curte de la Londra”, a declarat avocatul acesteia, Michael Kim.

”Cea mai mare parte a plângerii Corinnei (...) nu este afectată şi trebuie judecată. Ea face acuzaţii foarte grave de hărţuire, care au continuat pe o perioadă lungă de timp, care vor fi examinate în detaliu atunci când va avea loc procesul”, a adăugat avocatul.

Apărarea fostului rege a respins, într-un comunicat, acuzaţiile fostei amante.

”În hotărârea sa, Curtea de Apel a subliniat că Majestatea Sa respinge cu forţă că a hărţuit-o în mod direct sau indirect (pe acuzatoare) şi respinge acuzaţiile acesteia ca false”, a subliniat cabinetul de avocatură Carter-Ruck Solicitors.

Relaţia lui Juan Carlos cu Corinna Larsen a fost dezvăluită public în 2012, când monarhul a suferit o fractură la şold în timpul unei vacanţe în Botswana.

Dezvăluirea, pe fondul unui şomaj-record în Spania, a provocat furie în ţară.

Regele Juan Carlos I - care a devenit şef al statului în 1975, după moartea dictatorului Francisco Franco, care l-a desemnat succesor - a fost salutat pe plan internţaional, timp de decenii, şi respectat la nivel naţional pentru că a permis revenirea democraţiei în Spania.

Popularitatea sa s-a prăbuşit în urma unor scandaluri personale, inclusiv relaţia pe care o întreţinea cu Corinna Larsen, şi unor dezvăluiri despre stilul său de trai fastuos în Spania, începând din 2012.

Juan Carlos a abdicat în 2014, în favoarea fiului său Felipe al VI-lea, care s-a distanţat de tatăl său.

Această procedură judiciară are loc în contextul în care un podcast controversat - intitulat ”Corinna şi regele” -, realizat de două jurnaliste londoneze, se bucură de un oarecare succes în Spania.

Corinna zu Sayn-Wittgenstein-Sayn mărturiseşte în acest podcast cum relaţia sa i-a deschis uşile unei lumi ”periculoase” şi povesteşte cum s-a trezit amestecată, împotriva voinţei sale, în anchete penale, în Spania, cu privire la originea averii lui Juan Carlos.

Aceste anchete - cu privire la corupţie şi delapidare - au fost clasate în martie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.