Numărul deceselor este încă mare în Italia, 604 persoane au murit în ultimele 24 de ore, dar a crescut numărul celor vindecaţi, 1.555, potrivit noului buletin anunţat de Protecţia Civilă, scrie La Repubblica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De asemenea, s-a diminuat numărul noilor infectaţi, fiind înregistrate 878 de persoane într-o zi (luni au fost 1.941). 

Marţi, au fost internate la Terapie Intensivă 3.792 de persoane, cu 106 mai puţin faţă de ziua precedentă, număr în scădere pentru a patra zi consecutiv. 

Au fost internate cu simptome 28.718 persoane, mai puţin cu 258 faţă de luni. În stare gravă au fost internaţi  în regiunea Lombardia 1.305 de oameni. 

Rămâne însă ridicat numărul deceselor. În ultimele 24 de ore, au murit 604 persoane (ieri au decedat 636), totalul fiind de 17.127 de la începutul pandemiei. 

În total, persoane vindecate sunt 24.392, o creştere în ultimele 24 de ore cu 1.555 (luni au fost declarate vindecate 1.022 de persoane). 

Numărul total al persoanelor care au contractat virusul în Italia de la debutul epidemiei a ajuns la 135.586. 

Marţi au fost testate 33.713 persoane. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.