Comisia Europeană va da în judecată Polonia pentru legea Curţii Supreme

Comisia Europeană va da în judecată Polonia pentru legea Curţii Supreme

Comisia Europeană va trimite Polonia la Curtea Europeană de Justiţie din cauza unei legi noi privind pensionarea anticipată a 40% din judecătorii Curţii Supreme din Polonia, conform unor oficiali, scrie Reuters.

Acţiunea Comisiei a venit, probabil, prea târziu pentru că legea înaintată de guvernul condus de Partidul Justiţie şi Lege (PiS) va intra în vigoare pe 3 iulie.

„Comisia a luat decizia de a da judecată”,  a declarat pentru Reuters un oficial apropiat situaţiei.

Noua lege - promulgată în decembrie de preşedintele Andrzej Duda - pune capăt mandatelor a aproape jumătate dintre judecătorii Curţii, printre care preşedintele Malgorzata Gersdorf. Aceasta a denunţat o "lovitură de forţă" contra instituţiei sale.

Adoptarea acestor legi a dus Polonia într-o profundă criză politică, Varşovia fiind acuzată de Bruxelles de nerespectarea statului de drept.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor