Comisia Europeană a anunţat miercuri înfiinţarea unei echipe de negociatori pentru Brexit, care va fi construită în jurul fostului comisar francez Michel Barnier şi a adjunctului său, germanul Sabine Weyand, relatează AFP.
Echipa, numită "Grupul de lucru Articolul 50”, va fi "însărcinată cu pregătirea şi desfăşurarea negocierilor cu Marea Britanie, luând în calcul cadrul relaţiilor sale viitoare cu Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat al Executivului european.
Pe 27 iulie, CE l-a numit pe fostul vicepreşedinte al Comisiei Europene Michel Barnier drept negociator pentru Brexit.
Fost comisar european pentru piaţă internă, francezul Michel Barnier îi va raporta direct lui Juncker şi va avea la dispoziţie experţi ai Comisiei. El va fi consiliat de un grup de directori generali care se vor ocupa de chestiunile relevante pentru procesul de negociere.
El va fi învestit în funcţie pe 1 octombrie 2016.
După seismul provocat de referendumul din 23 iunie, europenii cer Marii Britanii să clarifice când va declanşa negocierile, dar nu au primit încă un termen clar. Ministrul pentru Brexit a sugerat că ţara ar putea activa clauza în ianuarie 2017, ceea ce înseamnă că negocierile ar urma să se încheie în ianuarie 2019.
Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, adoptat în 2009, prevede că "orice stat membru poate decide să se retragă din Uniune, în conformitate cu regulile sale constituţionale".
Acest text cere UE să negocieze un acord cu statul care pleacă, prin care să se stabilească "modalităţile retragerii sale, care să ţină cont cadrul relaţiei sale viitoare cu Uniunea".
Chiar dacă nu se poate ajunge la un asemenea acord, tratatele UE vor înceta să se aplice ţării care pleacă la doi ani după ce statul respectiv îşi anunţă oficial intenţia de a părăsi blocul, mai puţin în cazul în care statele membre UE decid în mod unanim să prelungească acest termen-limită.
În pofida faptului că Articolul 50 enunţă procedura de retragere, unii analişti au avertizat că un Brexit - cum este cunoscută retragerea Marii Britanii din UE - nu va fi un proces uşor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...