Fostul avocat al lui Donald Trump Michael Cohen a declarat miercuri, în cadrul unor audieri într-o Comisie de anchetă a Congresului american, că cunoaşte şi alte fapte condamnabile sau ilegale implicându-l pe preşedintele american, despre care a spus că nu poate să vorbească pentru că ele fac obiectul unei anchete, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a evocat timp de mai multe ore, în această măturie împotriva lui Donald Trump, suspiciuni de complicitate între echipa de campanie a miliardarului, în 2016, cu Rusia, plăţi secrete către presupuse amante ale preşedintelui şi afaceri comerciale ale familiei Trump

Un membru democrat al Comisiei l-a întrebat pe Cohen dacă ”există şi alte fărădelegi sau fapte ilegale legate de Donald Trump de care aveţi cunoştrinţă şi pe care nu le-am evocat încă astăzi”.

Fostul avocat a răspus, fără să ezite ”da, şi încă o dată, acestea face parte din ancjeta efectuată în prezent” de către un tribunal federal, la New York, care i-a cerut lui Michael Cohen să nu vorbească în mod public despre ele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.