Cinci persoane - inclusiv un băiat în vârstă de patru ani - au fost rănite în cartierul Osnovianskii, la Harkov, într-un atac rus cu dronă cu turboreactor, care a declanşat un incendiu uriaş, relatează Euronews.
Incendiul s-a extins pe o suprafaţă de aproape 2.500 de metri pătraţi.
Flăcările au devastat marţi seara un bloc, mai multe case, dependinţe şi trei clădiri industriale.
Imobile vecine, garaje şi vehicule au fost avariate, au anunţat serviciile ucrainene de intervenţie.
În imagini de la intervenţie, pompieri sunt surprinşi încercând să stingă sinistrul, iar salavatori conduceau locuitori către zone sigure, într-un nor dens de fum.
Trei dintre cei cinci răniţi au fost spitalizaţi.
În pofida ameninţării unor noi atacuri ruseşti, salvatorii au reuşit să controleze incendiul.
Psihologi au fost mobilizaţi să susţină persoanele afectate.


























