Seulul şi Phenianul au decis marţi, în cadrul primelor discuţii din ultimii doi ani, să restabilească una dintre legăturile lor telefonice militare, a anunţat un reprezentant sud-coreean, la câteva zile după repunerea în funcţiune a unei linii telefonice civile, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Coreea de Nord a anunţat că linia militară - instalată în partea de vest a frontierei - a fost repusă în funcţiune, a precizat viceministrul sud-coreean al Unificării Chun Hae-sung.

”Tabăra noastră a decis să înceapă să refolosească această linie telefonică militară, începând de la ora (locală) 8.00 (1.00, ora României), mâine (miercuri) dimineaţa”, a declarat el.

Această linie telefonică a fost închisă în februarie 2016, după ce Seulul a suspendat operaţiunile în zona industrială intercoreeană Kaesong, în semn de protest faţă de deturnarea de către Nord a veniturilor din acest complex în vederea finanţării programelor sale balistic şi nuclear.

Altă linie telefonică militară între cele două Corei - situată în partea de est a frontierei - a fost întreruptă în 2008, când Seulul a suspendat călătoriile către staţiunea turisitică nord-coreeană Mont Kumgang. Ea nu mai este operaţională din cauza unor probleme tehnice.

Aceste două legături telefonice militare au fost înfiinţate în 2002-2003, în timpul unei scurte perioade de destindere între cele două Corei.

În paralel, cele două tabere au restabilit miercurea trecută legătura telefonică civilă care există în satul de frontieră Panmunjom, unde au început marţi dimineaţa primele negocieri între Phenian şi Seul din decembrie 2015.

Acest ”telefon roşu” a fost instalat la începutul anilor '70, cu scopul de a permite să se aranjeze întâlniri guvernamentale pe subiecte politice şi umanitare.

Însă el a fost debranşat şi restabilit în mai multe rânduri, în funcţie de suişurile şi coborâşurile relaţiei între cele două Corei, care se află în mod teoretic în război, având în vedere că Războiul Coreei (1950-1953) s-a încheieat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.

Repunerea în serviciu a ”telefonului roşu” a avut loc în urma ofertei de dialog a Seulului, care a răspuns astfel unei mâini întinse de liderul nord-coreean Kim Jong-un.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.