Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din judeţul Mureş, a fost arestat preventiv într-un dosar în care este acuzat că a şantajat o fată de 13 ani, căreia i-a cerut să aibă relaţii intime cu el. El a ameninţat-o pe fată că, în caz contrar, o bate. Pentru a scăpa de el, adolescenta i-a dat un lanţ din aur. Actele de şantaj au fost oprite de către poliţiştii care s-au autosesizat în acest caz.
"În fapt, la sfârşitul lunii iulie 2026, un tânăr de 21 de ani, din Lunca, ar fi încercat să constrângă o minoră de 13 ani, prin ameninţare cu acte de violenţă, transmise prin intermediul reţelelor de socializare, să întreţină acte de natură sexuală cu acesta. Persoana vătămată a refuzat să dea curs solicitării, iar ulterior, cel în cauză ar fi cerut şi obţinut de la victimă un lănţişor de aur pe care îl deţinea, pentru a încheia interacţiunea în cauză", informează, joi, oficialii Poliţiei judeţene Mureş.
Actele de şantaj au luat sfârşit după ce poliţiştii din Reghin au aflat despre acest caz şi s-au sesizat din oficiu, demarând o anchetă cu privire la faptele tânărului.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că bărbatul şi fata de 13 ani nu se cunoşteau şi nici nu s-au întâlnit vreodată înainte de a începe să comunice. Potrivit sursele citate, bărbatul a abordat-o pe reţelele sociale, după care au început să discute la telefon, iar la un moment dat el a început actele de şantaj.
Marţi, 18 august, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu instanţa de judecată a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.




























