Patru persoane, între care doi poliţişti, au fost rănite, joi, într-un accident rutier produs în localitatea Pecineaga, judeţul Constanţa, după o urmărire în trafic. Agenţii de Poliţie urmăreau un şofer care conducea haotic, iar la un moment dat maşina urmărită s-a răsturnat. Ulterior, şi autospeciala de Poliţie s-a răsturnat şi a luat foc. În urma testării, s-a stabilit că şoferul urmărit era beat.
UPDATE - Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au precizat că poliţiştii din Mangalia au fost sesizaţi, joi, în jurul orei 9.00, că un autoturism se deplasează haotic şi pune în pericol siguranţa rutieră. În scurt timp, poliţiştii au observat autoturismul în localitatea Pecineaga şi i-au făcut semn şoferului să oprească, însă acesta nu s-a conformat, iar poliţiştii au pornit în urmărire.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi, la un accident rutier petrecut în localitatea Pecineaga, fiind implicate două autoturisme.
Patru persoane au fost rănite.
"Unul dintre autoturisme, răsturnat, arde generalizat. Incendiul este localizat; se lucrează pentru lichidare. Persoanele primesc îngrijiri medicale de la echipajele de prim ajutor aflate la locul intervenţiei", au arătat reprezentanţii ISU Dobrogea.
La locul accidentului a ajuns şi elicopterul SMURD.
Incendiul a fost stins.
Cele patru persoane vor fi transportate la spital, acestea fiind conştiente.




























