Bucureştiul şi Varşovia sunt ”optimiste” în privinţa unei aderări a Suediei şi Finlandei la NATO, în pofida ostilităţii Ankarei, anunţă vineri, la Instanbul, şefii diplomaţiilor română şipoloneză, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sperăm să avem în curând veşti bune”, a declarat ministrul român de Externe Bogdan Aurescu.

Cei doi miniştri au făcut declaraţii într-o conferinţă de presă comună cu omologul lor turc Mevlüt Cavusoglu, în urma unor întâlniri.

”Spre deosebire de mulţi, eu sunt oprimist în acest subiect. Sunt convins că acest dezacord va fi soluţionat în cel mai bun mod, în spiritul solidarităţii NATO”, a declarat la rândul său Zbigniew Rau.

”Aderarea Suediei şi Finalndei la NATO este indispensabilă pentru a ne face mai puternici (...). Această aderare este necesar, însă, să fie benefică tuturor aliaţilor din NATO, inclusiv Turciei”, a adăugat el.

”Susţinem dialogul constructiv în curs aici. Sperăm să avem în curând veşti bune cu privire la Suedia şi Finlanda”, a declarat ministrul român de Externe Bogdan Aurescu. 

O primă întâlnire a avut loc miercuri, la Ankara, între autorităţile turce şi delegaţii din Finlanda şi Suedia.

Turcia reproşează celor două ţări nordice, mai ales Suediei, faptul că găzduieşte activişti din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care îl consideră o organizaţie teroristă.

Ea denunţă, de asemenea, prezenţa în această ţară a unor suţinători ai predicatorului Fethullah Gülen, pe care-l acuză de faptul că a orchestrat lovitura de stat eşuată din iulie 2016.

”Cererea noastră este cât se poate de legitimă şi clară. Aceste ţări susţin terorismul. Ele trebuie să pună capăt acestei susţineri şi să ridice restricţii impuse unor vânzări ale industriei apărării în ţara noastră”, a reitarat Mevlüt Cavusoglu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.