Autorităţile ruse au mai recuperat cinci bucăţi din epava avionului prăbuşit duminică în Marea Neagră, printre care fragmente de motor, a anunţat Ministerul rus al Apărării citat de Russia Today.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fragmentele au fost găsite la o adâncime de 30 de metri.

Anterior, anchetatorii au recuperat, cu ajutorul unei drone submarine FALCON, una dintre cutiile negre ale aeronavei. Aceasta se afla la o adâncime de 17 metri, la 1,6 kilometri de ţărm. .

Cutia neagră urmează să fie trimisă la Institutul Central de Cercetare al Aviaţiei Ministerului Apărării, din oraşul Liuberţi, o suburbie a Moscovei.

Circa 45 de nave, 15 drone submarinie, 192 de scafandri, 12 avioane şi cinci elicoptere iau parte la operaţiunile de recuperare a aeronavei şi victimelor.

Cel puţin 12 cadavre au fost scoase deocamdată din apă, a declarat o sursă din poliţie pentru RIA Novosti.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, avionului Tu-154 s-a prăbuşit în Marea Neagră la câteva minute după ce a decolat de pe aeroportul Soci. Toţi cei 92 de oameni aflaţi la bord au murit.

Aeronava se îndrepta spre Latakia, în Siria, unde corul Alexandrov, al Armatei ruse, precum şi mai mulţi voluntari şi jurnalişti, urmau să ia parte la evenimente organizate cu ocazia Crăciunului şi Anului Nou.

Luni, în Rusia a fost declarată zi de doliu naţional în memoria victimelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.