Aproape 80 de operaţiuni de dezinformare au fost desfăşurate de la sfârşitul lui august 2023 şi până la începutul lui martie 2025 de către ”actori ruşi” - şi au fost ”răspândite de către extrema dreaptă americană” -, care ţinteau în principal Guvernul ucrainean şi ţările care susţin Ucraina, inclusiv Franţa, au stabilit autorităţile franceze, iar organismul francez de luptă împotriva amestecului digital străin - Viginum - a analizat cu mare atenţie această campanie de dezinformare, cunoscută sub numele de ”Storm-1516”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Dezbaterea publică europeană este bombardată intensiv de campanii de dezinormare desfăşurate de către actori ruşi sau răspândite de către extrema dreaptă americană”, a denunţat marţi la AFP  ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot.

”Modul de operare al Storm-1516, pe care l-am expus, a vizat alegerile legislative anticipate din 2024” în Franţa, precizează şeful diplomaţiei franceze şi cere platformelor care sunt ”la curent” să acţioneze.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Toată lumea trebuie să fie atentă la aceste amestecuri digitale străine”, avertizează şeful diplomaţiei franceze.

Modul de operare este ”extrem de complex, adaptabil şi eficient în difuzarea unor versiuni antiucrainene şi anticoccidentale în rândul audienţei occidentale”, subliniază Viginum - al cărui raport urmează să fie publicat miercuri dimineaţa.

Acest organism estimează că această campanie reprezintă o ”ameninţare importantă la adresa dezbaterii publice digitale, atât în Franţa, cât şi în toate ţările europene”.

”Kremlinul îşi continuă războiul informaţional împotriva noastră”, denunţă o sursă diplomatică.

Storm-1516 ”constituie o nouă probă a relei-credinţe” a Moscovei şi a ”lipsei sale de voinţă de a opri escaladarea”.

”SPĂLAREA” CONŢINUTURILOR

Particularitatea Storm-1516 constă faptul că foloseşte inteligenţa artificială (AI) pentru a pune în scenă indivizi cu faţa descoperită şi recurge la actori amatori contra cost.

Viginum evocă de asemenea rolul unor influenceri americani pro-MAGA sau influenceri proruşi ca francezul Adrien Bocquet, ”un fost militar francez exilat în Ruaia” cu scopul de a amplifica difuzarea unor informaţii false.

În fine ”o atenţie specială este acordată «spălării» conţinuturilor prin intermediul presei, şi anume africane”.

Principala ţintă a Storm-1516 este Guvernul ucrainean, probabil cu speranţa de a antrena o suspendare a ajutorului acordat de către Occident Kievului, notează autorii raportului Viginum.

Unele dintre informaţiile false menţionate - ca de exemplu o pretinsă cumpărare de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a unei foste clădiri naziste în Bavaria sau a unui hotel de lux la Courchevel - au fost verificate în ultimeel luni de către Serviciiul de investigaţie digitală al AFP, în  articole care pot să fie consultate pe site-ul AFP Factuel (factuel.afp.com).

Aliaţii din Occident ai Ucrainei, mai ales Franţa, se află de asemenea în vizor, relevă Viginum, aşa cum a arătat un raport recent al NewsGuard.

Această organizaţie de luptă împotriva dezinformării a atribuit Storm-1516 un videoclip în care apărea un migrant din Ciad mărturisind că a violat o fată în vârstă de 12 ani în Franţa sau alt viceoclip, generat de AI, în care Prima Doamnă Brigitte Macron este acuzată de agresiune sexuală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.