Autorităţile din Turcia arestează un alt primar din opoziţie şi alte persoane, pe fondul intensificării represiunii

Autorităţile turce au reţinut miercuri un primar de district din Istanbul, membru al opoziţiei, şi alte cinci persoane, în legătură cu presupuse nereguli privind autorizaţiile de construcţie şi permisele de ocupare, a relatat postul de televiziune NTV, citat de Reuters.

Este cea mai recentă măsură dintr-o campanie juridică fără precedent împotriva municipalităţilor conduse de principalul partid de opoziţie faţă de preşedintele Tayyip Erdogan.

Primarul municipalităţii Uskudar, Sinem Dedetas, a fost reţinut, alături de viceprimarul districtului, secretarul, un arhitect, un agent comercial şi un antreprenor, a precizat NTV.

Poliţia a efectuat percheziţii simultane la unsprezece adrese din Istanbul, confiscând materiale digitale de la suspecţi.

Primăria ar fi coordonat aprobarea autorizaţiilor de construcţie printr-un sistem în care antreprenorii erau obligaţi să semneze contracte de consultanţă pentru a obţine autorizaţiile, a relatat NTV.

Opoziţia a respins valul de acuzaţii din 2024 şi susţine că anchetele au motivaţii politice, în timp ce guvernul susţine că sistemul judiciar este independent.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră